Mindtale
Sesiune de cunoaștere gratuită
Impact în comunitate

Cum a fost la Mălini

Workshop de sănătate mintală organizat de Mindtale în Mălini, pentru copii din comunități vulnerabile, cu sprijin prin Fondul de Terapie și intervenții sustenabile.

5 min de cititAutor: Aurora Moisuc

La Mindtale considerăm că toți merităm oportunități egale de educație și sănătate și că echilibrul emoțional este important pentru creșterea și dezvoltarea noastrǎ.

Am găsit în Mălini o comunitate formată din familii cu multe nevoi, provocate social din toate direcțiile – sărăcie, discriminare, bullying, lipsa serviciilor medicale – dar care își dorește ca noua generație să reușească mai mult și mai bine. Această comunitate este deja sprijinită și însoțită pe termen lung de Asociația Sfântul Nectarie și Sfântul Gheorghe Pelerinul, care cunoaște în profunzime realitățile și provocările acestor familii.

La Mălini, am învățat unii de la alții, într-un schimb de experiență care ne-a îmbogățit pe toți.

Imagine articol

Paula Pricope, psihoterapeut sistemic, a susținut o prezentare despre importanța sănătății mintale și emoții, iar cadrul sigur și empatic creat în jurul ei a făcut ca cei prezenți să își verbalizeze frustrările, dorințele și nedreptățile trăite. Copiii au învățat cum să recunoască un abuz și ce pot face atunci când se află într-un astfel de context.

Momentul interactiv a constat în recunoașterea emoțiilor și localizarea acestora în corp, un proces care i-a ajutat atât pe copii, dar și pe adulții prezenți, să realizeze că unele trăiri le simțim cu toții aproape la fel - în piept, în cap, în abdomen - și că experiențele de acest fel nu sunt chiar atât de diferite, iar orice emoție are repercusiuni asupra corpurilor noastre.

Imagine articol

Spre finalul workshop-ului, la atelierul de exprimare plastică susținut de Aurora Moisuc de la Asociația Creative Impact, copiii au ales emoții, cuvinte și dorințe, cărora le-au atribuit culori și pe care le-au așezat pe foaie cu amprenta mâinii. Astfel, trăirile lor au rămas „consemnate” într-un tablou, puse pe foaie, materializate în fața lor, ca mărturie a faptului că sunt reale și că au însemnătate.

Am întâlnit la Mălini copii strălucitori și inteligenți, cu o dorință uriașă de a reuși să depășească toate obstacolele mediului în care trăiesc și care au nevoie de sprijin pentru a-și atinge potențialul. Copii care nu sunt cu nimic diferiți de cei care au avut șansa nașterii în alte familii sau medii. Copii la fel de curioși, dornici de a învăța și de a se exprima, de a-și manifesta personalitățile, copii sclipitori, inteligenți, ce au multe de oferit societății, dar care au nevoie de mai mult sprijin pentru a umple dezavantajul în care se află.

Până la finalul workshop-ului, între toți cei prezenți s-a legat o familiaritate care ne-a lăsat impresia că nu ne-am cunoscut azi, ci că este doar o revedere și convingerea că va exista o „dată viitoare” în care ne vom reconecta.

Imagine articol

Deși am reușit să identificăm persoane cărora le putem finanța în continuare parcursul psihoterapeutic prin Fondul de Terapie Mindtale, am înțeles că multe dintre dificultățile cu care se confruntă această comunitate nu pot fi adresate prin intervenții punctuale. Discriminarea și bullyingul nu apar doar între copii, ci fac parte dintr-un cerc mai larg, care implică uneori și adulți, cadre didactice sau alți membri ai comunității. Pentru ca un proces terapeutic să aibă rezultate reale și durabile, fiecare persoană are nevoie nu doar de sprijin individual, ci și de un mediu care să o susțină, să o protejeze și să o încurajeze să crească. Ne dorim să contribuim la construirea unor astfel de sisteme sustenabile în jurul beneficiarilor Fondului de Terapie, astfel încât investiția pe care fiecare dintre voi o faceți să producă schimbări de lungă durată, cu impact real în aceste comunități.

ZenyraSesiune gratuită

Articol util? Vorbește 20 min cu Zenyra.

Te ascultă, contextualizează ce ai citit și-ți recomandă terapeutul potrivit din echipa Mindtale.

Începe sesiunea

20 min · fără cont · privat. Conversația rămâne pe dispozitivul tău.

Preferi formatul clasic? Răspunzi la 13 întrebări scurte și găsim terapeutul potrivit.

Aurora Moisuc

Aurora Moisuc

Marketing Specialist Mindtale