Mindtale
Sesiune de cunoaștere gratuită

Acceptare și angajament · 6 minute de citit

Terapie ACT

Nu te învață să gândești altfel. Te învață să faci ce contează cu gândurile pe care le ai.

Funcționează mai bine decât lipsa tratamentului. Nu există dovezi că funcționează mai bine decât terapia cognitiv-comportamentală. Ambele lucruri sunt adevărate.

Revizuit de Paula Pricope, psihoterapeut sistemic acreditat COPSI, cofondatoare MindtaleActualizat la
0,57
efectul ACT față de condițiile de control, pe 39 de studii[1]
p = 0,140
diferența față de TCC: nesemnificativă statistic[1]
0,16
efectul față de terapiile cognitive sau comportamentale, mic și nesemnificativ[2]

Modelul

Șase procese, o singură țintă

ACT pornește de la ideea că suferința nu vine doar din gânduri și emoții dureroase, ci din efortul de a scăpa de ele cu orice preț. Ținta nu e să simți mai puțin, ci să rămâi flexibil când simți.

Terapia cognitiv-comportamentală clasică (TCC, în engleză CBT) lucrează adesea cu conținutul unui gând: e realist, ce dovezi ai, cum l-ai putea reformula. ACT lucrează cu relația ta cu gândul. Nu îl contrazice, îl observă, și îți lasă loc să faci totuși pasul pe care îl evitai. Articolul care a pus modelul pe hârtie arată că ACT pare să funcționeze prin procese diferite de tratamentele active cu care e comparată, inclusiv TCC[3].

  • Contactul cu prezentulsă fii aici, nu în cap
  • Valorice contează pentru tine
  • Acțiune angajatăfaci pasul, chiar cu frică
  • Eu-ca-contextpartea din tine care observă
  • Defuziune cognitivăte detașezi de un gând
  • Acceptarefaci loc emoției
Cele șase procese nu sunt etape. Sunt fețe ale aceleiași ținte: capacitatea de a face ce contează pentru tine, cu gândurile și emoțiile pe care le ai în acel moment.

Dovada

Față de lipsa tratamentului, efectul e real

Cea mai citată meta-analiză găsește efecte moderate spre mari față de toate tipurile de control. Ultimul rând din grafic e cel pe care materialele de promovare îl lasă afară.

Pe 39 de studii randomizate și 1.821 de pacienți, ACT a depășit lista de așteptare, placebo psihologic și tratamentul uzual, atât la finalul tratamentului, cât și la urmărire. Comparată însă cu terapia cognitiv-comportamentală, aceeași analiză nu a găsit o diferență semnificativă[1].

efect micefect mediuefect mareACT față de lista de așteptare0,82ACT față de tratamentul uzual0,64ACT față de toate controalele0,57ACT față de placebo psihologic0,51ACT față de TCCfără diferență semnificativă (p = 0,140)
Mărimi ale efectului (Hedges g) din A-Tjak și colab., 2015, pe 39 de studii randomizate și 1.821 de pacienți. Liniile punctate marchează pragurile convenționale pentru efect mic, mediu și mare. Ultimul rând nu are bară: față de terapia cognitiv-comportamentală nu s-a găsit o diferență care să treacă testul statistic.

ACT versus TCC

Două meta-analize mari, un singur punct comun

Cele două analize de referință ajung la concluzii foarte diferite despre cât de bine funcționează ACT. Converg exact acolo unde reclamele spun altceva: față de TCC.

Meta-analizaDateEfect raportatFață de TCCConcluzia
A-Tjak și colab.2015[1]39 de studii, 1.821 de paciențig = 0,57, doar față de controlnicio diferență semnificativă (p = 0,140)efect moderat spre mare față de control
Öst2014[2]60 de studii, 4.234 de participanți0,42, pe toate comparațiile0,16, mic și nesemnificativîncă nu e „bine stabilită” pentru nicio tulburare

Analiza lui Öst, mai amplă, găsește un efect mediu mic și conchide că ACT nu e încă „bine stabilită” pentru nicio tulburare. Mai mult, față de propria lui analiză din 2008, calitatea metodologică a studiilor nu s-a îmbunătățit, iar efectul a scăzut de la 0,68[2]. Dar coloana care contează pentru o alegere practică e cea din mijloc. Acolo, ambele analize spun același lucru: nicio diferență semnificativă între ACT și terapiile cognitive sau comportamentale[1][2].

Nu există suficiente studii bine controlate pentru a concluziona că ACT este, în general, mai eficientă decât alte tratamente active. Dar, până acum, datele sunt promițătoare.
Hayes și colab., 2006, articolul fondator al modelului ACT

Un exemplu concret

Durerea cronică: ce se schimbă și ce nu

Cel mai util mod de a citi dovezile pentru orice terapie e să întrebi pe ce anume funcționează. Pentru ACT în durerea cronică, răspunsul e neobișnuit de clar.

S-a mișcat

  • Acceptarea dureriiefect mediu spre mare
  • Flexibilitatea psihologicăefect mediu spre mare
  • Funcționarea zilnicăefect mic spre mediu
  • Anxietateaefect mic spre mediu
  • Depresiaefect mic spre mediu

Nu s-a mișcat

  • Intensitatea dureriinu diferă semnificativ de zero
  • Calitatea viețiinu diferă semnificativ de zero
Rezultatele meta-analizei Hughes și colab., 2017, pe 11 studii de durere cronică. Etichetele sunt cele folosite de autori; cifrele exacte nu sunt raportate pe măsură în abstract, așa că pagina nu inventează niciuna.

Într-o meta-analiză pe 11 studii, ACT a schimbat mult felul în care oamenii se raportează la durere și mai puțin felul în care funcționează zilnic. Intensitatea durerii în sine nu s-a schimbat semnificativ[4]. Asta e în acord cu ce își propune modelul: nu mai puțină durere, ci o viață mai puțin condusă de ea.

În practică

Cum arată lucrul cu un psihoterapeut ACT

  1. 01Clarifici ce conteazăNu obiective de bifat, ci direcții: ce fel de părinte, prieten sau coleg vrei să fii. Valorile sunt busola după care se măsoară tot restul.
  2. 02Observi ce evițiUnde renunți la ceva important ca să nu simți anxietate, rușine sau tristețe. Termenul clinic e „evitare experiențială”; în ACT, fuga de disconfort e adesea problema, nu disconfortul.
  3. 03Exersezi distanța față de gânduri„Sunt un eșec” devine „am gândul că sunt un eșec”. Gândul rămâne, dar nu mai dictează singur ce faci.
  4. 04Faci pasul, cu disconfortul cu totAcțiuni mici, alese în slujba valorilor, făcute chiar dacă frica e acolo. Între ședințe, asta e partea care contează.

Dacă ai încercat deja terapia cognitiv-comportamentală și ai rămas cu senzația că te certai la nesfârșit cu propriile gânduri, ACT îți oferă un unghi diferit asupra aceleiași probleme. Dacă nu ai încercat niciuna, dovezile nu îți cer să alegi una anume. Contează mai mult potrivirea cu psihoterapeutul și ce vrei să schimbi, fie că e vorba de anxietate, depresie sau altceva.

Întrebări frecvente

Ce întreabă oamenii despre ACT

ACT, terapia prin acceptare și angajament (în engleză acceptance and commitment therapy), este o formă de psihoterapie construită în jurul flexibilității psihologice. Nu încearcă să elimine gândurile sau emoțiile dificile, ci să le reducă puterea asupra a ceea ce faci, astfel încât să poți acționa după ce contează pentru tine chiar și când te simți rău.

Dovezile nu arată asta. Meta-analiza A-Tjak din 2015 nu a găsit o diferență semnificativă între ACT și terapia cognitiv-comportamentală, iar meta-analiza Öst din 2014 a găsit, față de terapiile cognitive sau comportamentale, un efect mic și nesemnificativ. Lipsa unei diferențe semnificative nu dovedește că sunt echivalente, dar nici nu susține ideea că ACT ar fi superioară. Chiar autorii articolului fondator al modelului spun că datele nu permit această concluzie.

Față de lipsa tratamentului, de placebo psihologic sau de tratamentul uzual, da: o meta-analiză pe 39 de studii randomizate găsește efecte moderate spre mari. O altă meta-analiză, pe 60 de studii, găsește un efect mediu mai mic și conchide că ACT nu este încă bine stabilită pentru nicio tulburare anume. Cele două nu măsoară exact același lucru, așa că cifrele lor nu se compară direct.

Este procesul prin care înveți să observi un gând ca pe un gând, nu ca pe un fapt. În loc de „sunt un eșec”, exersezi „am gândul că sunt un eșec”. Gândul nu dispare, dar încetează să decidă singur ce faci. Este unul dintre cele șase procese ale modelului ACT, alături de acceptare, contactul cu prezentul, eu-ca-context, valori și acțiune angajată.

Ajută la unele lucruri și nu la altele. Într-o meta-analiză pe 11 studii, ACT a îmbunătățit acceptarea durerii și flexibilitatea psihologică, și în mai mică măsură funcționarea, anxietatea și depresia. Intensitatea durerii și calitatea vieții nu s-au schimbat semnificativ. ACT nu promite mai puțină durere, ci o viață mai puțin condusă de ea.

O ședință combină conversația cu exerciții scurte. De obicei lucrezi la ce contează pentru tine, observi ce eviți ca să nu simți disconfort, exersezi distanța față de gândurile care te blochează și alegi un pas concret de făcut până data viitoare. Un psihoterapeut sau psiholog format în ACT adaptează ordinea după ce aduci tu.

Surse

Fiecare cifră de pe această pagină a fost verificată în abstractul sursei primare. Două corecturi au rezultat din verificare. Efectele ACT față de control sunt descrise ca moderate spre mari, nu „mici spre moderate”, cum apăreau într-o primă variantă, pentru că niciuna dintre cele patru valori nu e mică[1]. Iar compoziția exactă a efectului mediu de 0,42 nu a putut fi confirmată dincolo de abstract, motiv pentru care nu îl punem față în față cu 0,57[2].

  1. [1]A-Tjak, J. G., Davis, M. L., Morina, N., Powers, M. B., Smits, J. A., & Emmelkamp, P. M. (2015). A meta-analysis of the efficacy of acceptance and commitment therapy for clinically relevant mental and physical health problems. Psychotherapy and Psychosomatics, 84(1), 30–36.https://doi.org/10.1159/000365764Folosită pentru: Pe 39 de studii randomizate și 1.821 de pacienți, ACT depășește condițiile de control (g = 0,57), lista de așteptare (g = 0,82), placebo psihologic (g = 0,51) și tratamentul uzual (g = 0,64), iar față de terapia cognitiv-comportamentală nu apare o diferență semnificativă (p = 0,140).
  2. [2]Öst, L. G. (2014). The efficacy of Acceptance and Commitment Therapy: an updated systematic review and meta-analysis. Behaviour Research and Therapy, 61, 105–121.https://doi.org/10.1016/j.brat.2014.07.018Folosită pentru: Pe 60 de studii randomizate și 4.234 de participanți, efectul mediu pe toate comparațiile e mic (0,42), ACT nu este încă „bine stabilită” pentru nicio tulburare, iar față de terapiile cognitive sau comportamentale efectul e mic și nesemnificativ (0,16); față de analiza din 2008 (0,68), calitatea metodologică nu s-a îmbunătățit, iar efectul a scăzut.
  3. [3]Hayes, S. C., Luoma, J. B., Bond, F. W., Masuda, A., & Lillis, J. (2006). Acceptance and commitment therapy: model, processes and outcomes. Behaviour Research and Therapy, 44(1), 1–25.https://doi.org/10.1016/j.brat.2005.06.006Folosită pentru: Articolul fondator al modelului arată că ACT pare să funcționeze prin procese diferite de tratamentele active cu care e comparată, inclusiv TCC, dar recunoaște că nu există suficiente studii bine controlate pentru a concluziona că e în general mai eficientă.
  4. [4]Hughes, L. S., Clark, J., Colclough, J. A., Dale, E., & McMillan, D. (2017). Acceptance and Commitment Therapy (ACT) for Chronic Pain: A Systematic Review and Meta-Analyses. Clinical Journal of Pain, 33(6), 552–568.https://doi.org/10.1097/AJP.0000000000000425Folosită pentru: În durerea cronică, pe 11 studii, ACT are efecte medii spre mari pe acceptarea durerii și flexibilitatea psihologică, efecte mici spre medii pe funcționare, anxietate și depresie, și niciun efect semnificativ pe intensitatea durerii sau calitatea vieții; autorii avertizează că limitele metodologice ar fi putut duce la supraestimarea efectelor.

Vezi dacă ACT ți se potrivește

Poți vorbi douăzeci de minute cu un psihoterapeut acreditat, gratuit și fără card. Ce abordare are sens pentru tine se stabilește într-o conversație, nu dintr-un tabel de meta-analize.

Sesiune de cunoaștere gratuităVezi psihoterapeuții