Paralizia în somn: ce este și de ce apare

În somnul REM, faza în care visezi cel mai intens, creierul îți relaxează aproape toți mușchii. Asta se numește atonie REM și te împiedică să faci în pat ce faci în vis. Paralizia în somn apare când atonia aceasta se produce în timp ce adormi sau în timp ce te trezești[1]. Mintea e trează, corpul încă nu a primit vestea.

Ochii se mișcă de obicei, respirația continuă, deși senzația de sufocare e frecventă. Episoadele sunt scurte, de la câteva secunde la cel mult 20 de minute, cu o medie de aproximativ 6 minute[5]. Pot apărea o singură dată în viață sau de mai multe ori pe an, iar primele episoade apar de obicei în adolescență[1].

Când paralizia apare fără narcolepsie sau altă boală care să o explice, se numește izolată. Când episoadele se repetă și îți produc un disconfort semnificativ, cum ar fi frica de dormitor sau de somn, clasificarea internațională a tulburărilor de somn (ICSD-3) o descrie ca paralizie izolată recurentă în somn, o parasomnie[5].

Cheyne și colegii au analizat halucinațiile din paralizia în somn pe eșantioane mari și au găsit că se grupează. Un grup, numit „Intrusul”, înseamnă o prezență simțită, frică, sunete și imagini: pași, o umbră, cineva lângă pat. Altul, numit „Incubus”, înseamnă presiune pe piept, greutate în respirație și uneori durere. Un al treilea cuprinde senzații de plutire sau de ieșire din corp[3].

Autorii pun „Intrusul” pe seama unei stări de hipervigilență pornite din trunchiul cerebral, iar „Incubus” pe seama felului în care atonia schimbă percepția propriei respirații[3]. Sunt ipoteze, nu mecanisme dovedite, dar explică bine de ce un student din Canada și o bunică din Moldova pot descrie aceeași apăsare pe piept.

Primele interpretări ale paraliziei în somn au fost atacuri ale unor ființe supranaturale, demoni, fantome sau vrăjitoare, iar unele persistă și astăzi, în forma vizitelor nocturne ale extratereștrilor sau ale „oamenilor-umbră”[6]. În Egipt, aproape jumătate dintre cei intervievați puneau episodul pe seama unui Jinn[8]. În Abruzzo, Italia, 38% dintre cei intervievați credeau că paralizia le-ar fi putut fi provocată de Pandafeche, o vrăjitoare sau o ființă ca o pisică uriașă[9]. La noi circulă explicații cu moroi sau cu ceva care „te apasă”.

Nu e nimic ridicol în asta. Când te trezești imobilizat și simți o prezență lângă tine, mintea caută o explicație, iar cultura îi oferă una gata făcută. Faptul că aceleași figuri apar peste tot e chiar unul dintre argumentele pentru o origine comună, în somnul REM[3].

Diferența contează însă practic. Comparând Egiptul și Danemarca, Jalal și Hinton au găsit că acolo unde episodul era citit ca atac supranatural, oamenii raportau mai multă frică și imobilitate mai lungă[7]. E o asociere pe eșantioane mici, nu o dovadă de cauzalitate, dar arată ceva important: ce crezi despre un episod pare să schimbe cât de greu îl trăiești.

O sinteză sistematică pe 42 de studii a găsit paralizia în somn asociată cu o listă lungă de variabile: stres și traumă, probleme de somn măsurate subiectiv și obiectiv, simptome de anxietate, consum de substanțe, boli fizice, factori genetici[4]. Toate sunt asocieri, iar autorii spun explicit că cauzele rămân necunoscute.

Partea cea mai practică e cea legată de somn. Lipsa somnului și un program care se schimbă des fac episoadele mai probabile, la fel ca stresul și somnul pe spate[1]. Paralizia e frecventă la cei care lucrează în ture[5]. De aici și procentele mari la studenți: nopți scurte, sesiuni, ore de culcare care se mută de la o zi la alta.

Apoi, legătura cu sănătatea mintală. Paralizia pare deosebit de frecventă în PTSD și, într-o măsură mai mică, în tulburarea de panică[4]. La PTSD nu se știe dacă trauma o produce direct sau dacă legătura trece prin somnul perturbat și starea de alertă permanentă[5]. Iar simptomele de anxietate apar printre cele mai consecvente variabile asociate[4].

1. 01Numește ce se întâmplă„E paralizie în somn. Respir normal. Trece singură.” Toate trei sunt adevărate: respirația continuă, iar episodul se termină de obicei de la sine[1]. Primul pas din tehnica propusă de Jalal e tocmai reinterpretarea a ceea ce simți[10].
2. 02Nu te lupta cu senzația de sufocareSenzația de apăsare și de aer puțin e frecventă[5], dar e o senzație, nu o lipsă reală de aer. Respirația lentă, pe cât poți să o controlezi, scade activarea care face episodul mai urât.
3. 03Mută atenția de pe ce vezi și auziTehnica lui Jalal propune distanțare, apoi atenție îndreptată spre ceva plăcut din interior, o amintire de exemplu, și relaxarea mușchilor în loc de încordare[10]. E o propunere ilustrată cu cazuri, nu un tratament testat într-un studiu controlat.
4. 04Sau încearcă o mișcare micăUn efort intens de a te mișca poate încheia episodul, la fel ca o atingere sau o voce[1]. Mulți încearcă să miște degetele sau ochii. Nu funcționează la toată lumea: într-un studiu pe studenți, doar puțin peste jumătate dintre cei care încercau astfel de tehnici le considerau eficiente[11].

Frica e aproape regula. Într-un studiu pe 156 de studenți evaluați prin interviu clinic, trei sferturi au simțit frică în timpul episodului, iar aproximativ 15% au avut un disconfort sau o afectare semnificativă clinic[11].

Jalal a propus un model care explică de ce frica nu rămâne doar în episod: frica și activarea de tip panică se amplifică reciproc într-o buclă care face episodul mai lung și mai înspăimântător, dă conținut halucinațiilor și contribuie la episoadele viitoare[10]. Adaugă un pas pe care îl cunoaște oricine a avut mai multe episoade: teama de a adormi. Somnul amânat și fragmentat e exact condiția în care paralizia apare mai des[5].

De aceea, ghidul clinic pune pe primul loc ceva ce pare prea simplu ca să fie tratament: liniștirea și explicarea a ce se întâmplă. Oamenii se rușinează adesea de episoade sau le pun pe seama „înnebunirii” ori a paranormalului, iar normalizarea lor de către un specialist poate avea un efect clinic real[5].

Paralizia nu o poți opri prin voință. Interpretarea ei, da.

1. 01Somn suficient și la ore regulateLipsa somnului și un program care se schimbă des sunt asociate cu mai multe episoade[1], iar somnul fragmentat e considerat o cauză apropiată a episoadelor recurente[5]. Culcat și trezit la aceeași oră, fără alcool sau cafeină înainte de somn: sfaturile banale sunt aici chiar cele cu sens.
2. 02Evită să dormi pe spateEpisoadele apar cel mai des în poziția pe spate[5][1]. Ghidul clinic recomandă evitarea somnului pe spate sau pe burtă[5].
3. 03Tratează insomnia, dacă e acoloDacă pe lângă paralizie ai și o tulburare de somn, cum e insomnia, tratamentul ei dedicat poate ajuta[5]. Pentru insomnie există un tratament psihologic dedicat, terapia cognitiv-comportamentală pentru insomnie (CBT-I).
4. 04Lucrează cu stresul de fondStresul și simptomele de anxietate apar printre variabilele asociate cel mai des[4]. Nu e o garanție că episoadele dispar, dar e partea din ecuație pe care o poți influența. Pagina despre stres are un punct de plecare.

Există și un protocol de psihoterapie dedicat, „terapia cognitiv-comportamentală pentru paralizia izolată în somn”, de cinci ședințe: igienă a somnului adaptată, relaxare în timpul episodului, tehnici de întrerupere, lucru cu halucinațiile înspăimântătoare și cu gândurile catastrofice. Autorul lui spune deschis că manualul nu a fost încă validat empiric[5]. Componentele lui vin însă din terapia cognitiv-comportamentală și din tratamentele validate pentru insomnie, iar un psihoterapeut care lucrează așa te poate ajuta cu frica de somn și cu anxietatea din fundal.

La medic, pornind de la medicul de familie, dacă episodele sunt foarte dese, dacă te țin treaz noaptea sau dacă ești foarte obosit ziua[1], și mai ales dacă ai somnolență mare în timpul zilei sau slăbiciune musculară bruscă la râs ori la emoții. Medicul se va uita după narcolepsie, întrebând exact de aceste două lucruri[5]. Un jurnal de somn pe două săptămâni îl ajută mult[1].

La psihoterapeut, dacă frica de episoade a început să îți strice somnul, dacă eviți să te culci, sau dacă paralizia vine împreună cu atacuri de panică, coșmaruri legate de o traumă ori o stare de alertă care nu se mai oprește. Acolo nu mai e vorba doar de somn.