Anhedonie și apatie

În neurologie, apatia e definită ca motivație scăzută pentru activitate fizică, cognitivă sau emoțională, comparativ cu starea anterioară a persoanei. Anhedonia e definită ca scădere constantă și marcată a interesului sau a plăcerii în aproape toate activitățile zilnice[6]. Prima e o problemă de pornire. A doua, una de gust.

În viața reală, cele două apar des împreună, iar o recenzie importantă din domeniu sugerează că au și unele mecanisme comune[6]. Dar nu sunt același lucru. Într-un studiu pe boala Parkinson, aproape toți pacienții apatici aveau și anhedonie, însă aproape o treime aveau anhedonie fără apatie[6]. Distincția contează pentru că cele două pot cere lucruri diferite.

Definiția clasică a anhedoniei, „pierderea interesului sau a plăcerii”, pune laolaltă lucruri diferite. Treadway și Zald argumentează că tocmai de aici vin rezultatele contradictorii din cercetare: definiția nu separă partea de plăcere de partea de motivație[4]. Der-Avakian și Markou descompun recompensa în etape: a anticipa, a cântări valoarea și costul, a estima efortul, a decide dacă merită și a te mobiliza[5]. Fiecare dintre ele se poate defecta separat.

Rezultatul cel mai surprinzător vine dintr-un test simplu. Participanților li se dau soluții dulci și li se cere să spună cât de plăcute sunt. În patru studii separate, persoanele cu depresie nu au diferit de grupul de control[4]. Autorii sunt prudenți: asta ridică doar îndoieli că depresia ar fi, în primul rând, o incapacitate de a simți plăcere, cel puțin la nivelul experienței senzoriale de bază.

Partea de motivație arată altfel. În studiile pe animale, dopamina nu mediază percepția plăcerii, ci anticiparea recompensei și motivația de a o obține[5]. Traducerea în viața de zi cu zi e incomodă: dacă verigile slăbite sunt „a vrea” și „a porni”, atunci regula „mă apuc când o să am chef” așteaptă exact ce lipsește.

Criteriul de bază e precis: cinci sau mai multe simptome din nouă, prezente în aceeași perioadă de două săptămâni, iar cel puțin unul dintre ele trebuie să fie dispoziția depresivă sau pierderea interesului ori a plăcerii[1]. Consecința e că o persoană care nu se simte tristă, dar căreia nimic nu-i mai spune nimic, poate îndeplini criteriile. Diagnosticul îl pune însă un specialist, nu o listă citită pe internet.

Cât de frecventă e anhedonia în depresie depinde de cum întrebi. Când e măsurată printr-o singură întrebare, apare la 85-95% dintre persoanele cu depresie majoră. Când e măsurată cu chestionare care au un prag clinic, la 37%[6]. Ambele cifre sunt despre oameni deja diagnosticați. Diferența dintre ele spune cât de larg e cuvântul.

Dacă te regăsești, pagina despre depresie descrie tabloul complet, iar testul orientativ pentru depresie îți arată dacă merită o evaluare. Un test nu pune un diagnostic.

Ghidul pentru pacienți al Asociației Americane de Psihiatrie e explicit: evaluarea depresiei ar trebui să includă un examen fizic, pentru a exclude afecțiuni care o pot imita, de la dezechilibre hormonale și deficite de vitamine la probleme neurologice și consumul de alcool sau droguri[2]. Același lucru e valabil, și mai mult, pentru apatie.

1. 01Tiroida și alte dezechilibre hormonalePersoanele cu boli tiroidiene sunt mai predispuse la simptome depresive[3], iar ghidul Asociației Americane de Psihiatrie pune dezechilibrele hormonale primele pe lista afecțiunilor care pot imita depresia[2]. O analiză de sânge făcută la recomandarea medicului de familie e un pas simplu.
2. 02Medicamente, inclusiv antidepresiveÎntr-un sondaj pe 669 de persoane cu depresie aflate în tratament, 46% au descris aplatizare emoțională, o senzație că emoțiile, bune și rele, sunt estompate[9]. Nu au apărut diferențe clare între antidepresive, inclusiv SSRI. Autorii notează însă că aplatizarea e și un simptom al depresiei, nu doar un efect advers. Dacă o recunoști, nu opri și nu schimba singur doza: spune-i medicului care ți-a prescris tratamentul.
3. 03SomnulInsomnia și somnul excesiv sunt ele însele simptome ale depresiei[1], iar oboseala cronică poate semăna mult cu lipsa de motivație. Dacă dormi prost de mult timp, merită o evaluare separată. Pagina despre insomnie explică ce se poate face.
4. 04Boli neurologiceLipsa de motivație a fost descrisă la proporții importante de oameni după AVC sau traumatism cranian și în boli precum Parkinson, Alzheimer sau demența vasculară[6]. Apatia apărută brusc, mai ales la o persoană în vârstă sau după o problemă neurologică, cere în primul rând un consult medical.

O recenzie din 2018 spune direct că apatia și anhedonia nu au terapii stabilite[6]. Asta nu înseamnă că nu se poate face nimic. Înseamnă că tratamentul țintește aproape întotdeauna cauza, iar pentru depresie, cea mai frecventă dintre ele, dovezile sunt bune.

Activarea comportamentală e cea mai apropiată de mecanismul descris mai sus. Pe 26 de studii randomizate, cu 1.524 de participanți, a redus simptomele depresive mai mult decât condițiile de control și, pe doar patru studii, mai mult decât medicația. Autorii notează că majoritatea studiilor au fost de calitate scăzută, iar urmărirea scurtă[7]. O meta-analiză anterioară, pe 16 studii, a găsit-o practic la fel de eficientă ca terapia cognitivă[8].

1. 01Află ce stă dedesubtAnhedonia și apatia sunt simptome, nu diagnostice. Tratamentul țintește cauza: depresia, o problemă tiroidiană, un efect de medicament sau o boală neurologică cer lucruri foarte diferite. De aceea primul pas e adesea dublu: medicul de familie sau psihiatrul pentru partea medicală, un psihoterapeut pentru restul.
2. 02Fă înainte să ai chefAsta e logica activării comportamentale: îți programezi activități mici, plăcute sau cu sens, și urmărești ce se schimbă în dispoziție, în loc să aștepți ca dispoziția să vină prima. Are dovezi solide pentru depresie[7][8]. Nu a fost testată țintit pe anhedonie, dar se potrivește cu verigile pe care cercetarea le arată slăbite.
3. 03Fă pașii mai mici decât crezi că e nevoieDacă partea afectată e cântărirea efortului, atunci orice activitate pare mai scumpă decât e. O plimbare de zece minute în loc de o oră, un mesaj în loc de o întâlnire. Asta e o consecință a mecanismului, nu un protocol testat separat, așa că tratează-l ca pe un experiment.
4. 04Notează ce simți după, nu doar înainteAnticiparea poate minți: dacă plăcerea în sine e mai puțin afectată decât pofta de a porni[4], ce simți după o activitate poate fi diferit de ce ai prezis. O notă scurtă îți dă dovada pe care anticiparea ți-o refuză.

În terapie, activarea comportamentală face parte din terapia cognitiv-comportamentală, iar terapia de acceptare și angajament lucrează cu ce contează pentru tine atunci când cheful nu mai e un ghid de încredere. Metoda nu o alegi tu dintr-o listă. O alege psihoterapeutul împreună cu tine, după ce înțelege ce se întâmplă.

Tot fără amânare merită văzut un medic dacă apatia a apărut brusc, mai ales la o persoană în vârstă, după o lovitură la cap sau împreună cu alte schimbări: vorbire, mers, memorie, confuzie. Și dacă lipsa de plăcere durează de mai mult de două săptămâni și îți afectează munca, relațiile sau grija față de tine, nu e nevoie de un diagnostic ca să vorbești cu un psihoterapeut.