Sănătatea mintală în România rurală. Între lipsă de resurse şi nevoi uriaşe

În România, sănătatea mintală constituie una dintre marile provocări ale sistemului de îngrijire. Deşi pare un subiect tot mai discutat, realitatea este că variabilele legate de resurse, infrastructură, personal specializat şi acces egal rămân în urmă. În particular, mediul rural şi regiunile mai puţin dezvoltate, cum este regiunea Nord-Est, sunt grav defavorizate.

Numărul de specialişti: psihiatri şi psihologi

Conform datelor Eurostat din 2015, România avea aproximativ 106 psihiatri la un milion de locuitori, adică mult sub media multor state membre.
Mai precis, în 2017, România înregistra circa 11 psihiatri la 100.000 locuitori.
Pe lângă acest deficit de psihiatri, numărul psihologilor şi cabinetele autorizate pentru liberă practică — în special în zonele rurale — este de asemenea foarte redus. Aceasta creează un „gât de sticlă” în accesul la servicii adecvate.

Distribuţia inegală şi accesul în mediul rural

Una dintre marile provocări este infrastructura: serviciile de sănătate mintală sunt concentrate în centre urbane, spitale, capitale de judeţ în timp ce satele şi localităţile mici au acces limitat. Raportul „Profilul de ţară 2023” pentru România notează că furnizarea actuală a îngrijirilor de sănătate mintală rămâne centrată pe spitale, dar planificarea prevede dezvoltarea serviciilor comunitare şi îmbunătăţirea accesului.
Regiunea Nord-Est, cu un grad de sărăcie mai ridicat şi populaţie predominant rurală, suferă dublu: pe de-o parte nevoi mai mari (factori de risc, sărăcie, marginalizare), pe de altă parte infrastructură şi specialişti mult mai puţini.

Consecinţe: întârzieri, acces redus, stigma

Efectele sunt dureroase: pentru mulţi pacienţi intervenţia vine tardiv sau deloc. Stigma legată de sănătatea mintală şi barierele geografice şi financiare fac ca persoanele din mediul rural să fie sub-deservite. De exemplu, raportul subliniază că printre gospodăriile cu dificultăţi financiare riscul de depresie s-a dublat în timpul pandemiei.
Aceste întârzieri au consecinţe nu doar asupra bunăstării individuale, ci şi asupra comunităţilor cu costuri sociale şi de sănătate indirecte care cresc în timp.

Ce se poate face?

Desigur, nu există o soluţie simplă, dar câteva direcţii de intervenţie sunt evidente:

• Extinderea serviciilor de sănătate mintală în comunitate
• Creşterea numărului de specialişi (psihiatri, psihologi, consilieri) în zonele rurale, prin stimulente, tele-medicină, colaborări cu ONG-uri.
• Întărirea infrastructurii (cabinete, centre mobile, platforme online) şi finanţare dedicată sănătăţii mintale ca parte integrantă a sistemului de sănătate.
• Combaterea stimei şi informarea publică, pentru ca persoanele din mediul rural să ştie că există variantă de ajutor şi să nu amâne accesul.
• Colaborări între sectorul public, ONG-uri şi mediul privat, pentru a acoperi zonele „albe” în care serviciile lipsesc.

Legătura cu regiunea Nord-Est

În mod specific pentru regiunea Nord-Est, caracterizată prin ruralitate extinsă, grade ridicate de sărăcie şi mobilitate redusă, implementarea unor astfel de strategii poate avea un impact major. De fapt, un hub de psihoterapie, integrat cu servicii de consiliere, colaborări locale, poate reprezenta o punte vitală între nevoi şi acces.
De asemenea, integrarea cu alţi factori de susţinere (consiliere, activităţi preventive, intervenţii timpuri) poate să reducă presiunea asupra sistemului spitalicesc urban.

Concluzie

Sănătatea mintală în România, în special în mediul rural sau în regiuni defavorizate, este un domeniu care suferă de resurse insuficiente, distribuţie inegală şi acces limitat. Datele indică un deficit semnificativ de specialişti şi o infrastructură centrată pe spitale, în timp ce nevoile sunt mari şi variate.
Pentru a crea un sistem mai just şi eficient, este necesară o abordare integrată: politici, finanţare, comunităţi locale, psihoterapie integrată şi nu în ultimul rând, implicarea actorilor locali care înţeleg specificul zonei.